COPII ŞI TINERE MAME – MĂSURI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A VIOLENŢEI ÎN FAMILIE
În perioada 9-13 decembrie 2009 Fundaţia Magdalena Deijs în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret Neamţ au organizat proiectul: ” COPII ŞI TINERE MAME – MĂSURI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A VIOLENŢEI ÎN FAMILIE” in staţiunea Durău jud. Neamţ. La această conferinţă au participat 120 de tineri din judeţele Neamţ, Constanţa, Bucureşti, Suceava, Cluj, Iaşi. ”Prevenire si combatere a violentei si abuzului in familie,” « Implicarea societatii civile in combaterea viloentei in randul minorilor” sunt câteva dintre temele abordate in cadrul acestui proiect national.
Proiectul a avut drept scop facilitarea implicării actorilor interesaţi (autorităţi publice locale, ONG-uri, specialişti-pshilogi) în prevenirea si combaterea violentei si abuzului in familie. Psihologi, profesori şi foste victime au avut prilejul să prezinte şi să discute pe teme de actualitate, exemple de bune practici, activităţi de voluntariat, idei si propuneri de parteneriate.
Beneficiile acestei conferinţe constau în buna informare a participanţilor, implicarea directă a acestora pe viitor în activităţi similare precum şi în acţiuni de mare amploare privind combaterea violenţei în familie derulate la nivel naţional. S-au făcut propuneri privind afilierea participanţilor interesaţi la structuri de tip asociativ pentru sprijinirea copiilor si tinerelor mame victime ale violenţei în familie şi pentru prevenirea şi combaterea abuzurilor asupra minorilor, organizarea pe viitor a unor campanii de informare la nivel naţional.





